Deputații s-au apucat de BAC. Au criticat examenul, l-au numit complicat și au cerut demisii

Deputații s-au apucat de BAC. Au criticat examenul, l-au numit complicat și au cerut demisii

Subiectul examenului de Bacalaureat a ocupat o cincime din toată durata ședinței de astăzi a Parlamentului. Viceministrul Educației, Lilia Pogolșa, a fost chemată la raport cu privire la neregulile în procesul de evaluare și a comunicat că rădăcina problemelor stă în lipsa unui regulament al Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare. Pogolșa a comunicat că la agenție profesorii nu se schimbă cu anii, tot aceiași oameni elaborând testele an de an, iar baremul este incorect. Deputații au lăudat actuala conducere a ministerului pentru că „a semnalat neregulile” și chiar a cerut demisii în cadrul Agenției. 

Pogolșa a început prin a spune că Agenția Națională de Curriculum și Evaluare a admis carențe în procesul de BAC.

„Președinții sesiunilor de bază erau, de regulă, și președinți ai sesiunilor suplimentare în ultimii trei ani. Spre exemplu la engleză, fizică și engleză. În aceleași comisii au fost incluse persoane aflate în relații de rudenie, ceea ce este un conflict de interese, sau erau profesori de la aceeași instituție și, culmea, verificau lucrările propriilor elevi”, a spus oficialul.

Viceministrul a mai adăugat că s-au constatat carențe în conceptul de structurare a testului. „Este atestată o abundență a conținuturilor de evaluări incluse în programa de examen și testul la unele discipline fără a face diferența dintre utilitatea și relevanța lor. Asta a dus la mărirea conținutului obligatoriu pentru examen, obosind elevii. S-au atestat erori științifice în conținutul testului, fapt care a derutat elevul la rezolvare și a determinat depunctare. Tematica unor subiecte propuse este depresivă, pesimistă, ca spre exemplu descrierea sentimentului morții și expresii maniacale în testul de limbă rusă.

Lilia Pogolșa a declarat în plen că baremul BAC-ului „nu indică toate variantele de răspuns posibile, ceea ce a dus la depunctarea nejustificată”.

„S-au comis erori regretabile la BAC, elevii care au depus eforturi considerabile au fost marcați și dezamăgiți. Ministerul va depune tot efortul pentru ca erorile să nu se mai repete”, a încheiat de la tribună viceministrul

ÎNTREBĂRILE DEPUTAȚILOR

Deputații rămași în sală după plecarea PCRM, PL și PLDM au criticat BAC-ul, numindu-l prea greu. Pogolșa a părut să fie de acord. „Cineva poate să termine liceul și să devină un mare meșter, un mare profesionist și fără studii superioare. Educația trebuie concepută ca să nu umilească și să nu închidă niciun drum, să fie concepută ca un dar neprețuit și nu ca o povară apăsătoare”, a adăugat ea.

Deputați printre care Valeriu Ghilețchi, Vlad Batrîncea, Corneliu Furculiță sau Violeta Ivanov au pus la îndoială accesibilitatea examenului.

Înt-un final, deputații au cerut chiar demisia directorului Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare și un audit la Curtea de Conturi.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.