Candu va semna numirea lui Eugen Sturza în fruntea Apărării

Candu va semna numirea lui Eugen Sturza în fruntea Apărării

Speakerul Parlamentului, Andrian Candu, ar putea semna chiar mâine numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării. Informația a fost confirmată de direcția comunicare a Parlamentului. Aceasta vine la doar un weekend distanță de la decizia Curții Constituționale de a oferi speakerului sau premierului dreptul de numire a ministrului în funcție.

Dacă speakerul Candu va semna decretul, numirea lui Sturza ar urma să se întâmple la o lună și jumătate de la propunerea inițială a candidaturii sale.

Sturza a fost de două ori respins de președintele Igor Dodon, care spunea, în septembrie, că nu vrea la Apărare „un băiat de granturi”. Șeful statului propunea, în schimb, candidatura generalului Victor Gaiciuc, care este tatăl finului lui Dodon.

După ce Curtea Constituțională a stabilit că șeful statului și-a încălcat jurământul prin refuzul repetat de a numit ministrul propus de Guvern, Dodon a spus că nu va ceda, chiar dacă CC a decis că situația creată poate duce la instituirea unui interimat pentru desemnarea șefului la Apătare.

„Nu voi semna niciun decret, indiferent de decizia CC. Lasă să semneze Candu sau Filip și să ia responsabilitatea. De fiecare dată când președintele nu va semna, ei vor alerga la Curte”, declara Dodon, precizând că nu va recunoaște candidatura lui Sturza și nu-l va admite în componența Consiliului Suprem de Securitate. La scurt timp după această declarație, Candu a subliniat că ministrul Apărării e din oficiu membru CSS.

Dacă Andrian Candu va semna decretul de numire a lui Sturza, acesta poate să-și depună jurământul.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.