Ceban: Chirtoacă este protejat pentru a nu participa la dezbateri, el trebuia admis ca participant la referendum

Ceban: Chirtoacă este protejat pentru a nu participa la dezbateri, el trebuia admis ca participant la referendum

Dorin Chirtoacă se victimizează, iar faptul că nu a fost înregistrat ca participant la referendumul local din 19 noiembrie e o tentativă de a-l proteaja pentru ca să nu participe la dezbaterile publice, acolo unde sunt puține lucruri pe care poate să le spună în direct, pentru că a lipsit foarte mult de la lucru, este de părere consilierul socialist din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban. „În mod normal trebuia să fie admis în campania pentru acest referendum și să-și apere poziția și prostiile pe care le-a făcut”, a spus Ceban, care crede că edilul Capitalei, cercetat pentru corupție, nu va fi condamnat.

„E un joc pentru a-l scoate astăzi de sub presiunea publică”, a adăugat socialistul, menționând că boicotul declarat al PDM, PAS și PPDA la referendum este „un circ jucat împreună cu PL pentru protejarea celui mai corupt primar din istoria Chișinăului și a Republicii Moldova”.

„E un caz unic când chișinăuenii pot să demonstreze că un funcționar poate fi demis nu o dată la 4 ani, dar atunci când nu-și face treaba corect sau își bate joc de oameni”, i-a îndemnat Ceban pe locuitorii Capitalei, care sunt așteptați pe data de 19 noiembrie la plebiscitul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă.

Amintim că atât PL, formațiunea din care face parte primarul, cât și PDM, PAS și PPDA și-au ndemnat simpatizanții să boicoteze referendumul local.

Citește și: PSRM dezaprobă decizia partidelor de a boicota referendumul de demitere a primarului Chirtoacă

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.