Intensificarea relațiilor bilaterale cu Orientul Mijlociu, prioritate pentru ambasadorii moldoveni

Intensificarea relațiilor bilaterale cu Orientul Mijlociu, prioritate pentru ambasadorii moldoveni

Intensificarea relațiilor bilaterale cu țările din Orientul Mijlociu este un obiectiv care se regăsește pe lista priorităților ambasadorilor moldoveni. Aceasta a fost prezentată de către ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, în cadrul reuniunii anuale a diplomației moldovenești.

Ministrul a menționat că trebuie continuat și diversificat dialogul cu țările partenere din cadrul UE, „evaluând realist atitudinea lor diferențiată față de RM, care uneori oscilează de la o susținere plenară la una rezervată, uneori chiar formală”. „Trebuie intensificate contactele cu Suedia, Olanda, Danemarca, Cehia, Slovacia, Austria, Irlanda și alte țări, care trebuie motivate și sensibilizate mai mult”, a spus oficialul, adăugând că „menținerea și extinderea relațiilor cu vecinii noștri este o prioritate absolută”.

Tudor Ulianovschi a mai declarat că dialogul strategic RM-SUA trebuie în continuarea materializat la justa valoare, iar relația cu Federația Rusă trebuie să revină pe un făgaș normal. „În relațiile noastre cu Federația Rusă nu există o altă alternativă decât dialogul constant, previzibil și direct, precum și evitarea unui climat economic eterogen, care ar afecta balanța comercială bilaterală”, a precizat acesta.

Totodată, ministrul de Externe a spus că prioritate a politicii externe a Republicii Moldova rămâne valorificarea oportunităților de cooperare politică și economică cu țările din Orientul Mijlociu. „Trebuie aprofundată relația cu Israelul, care ar putea fi convins să-și deschidă o ambasadă la Chișinău. Parteneriatul cu Turcia are o importantă aparte, dialogul bilateral trebuie aprofundat și diversificat”.

Ulianovschi a subliniat că „adițional, se impune fructificarea oportunităților oferite de țări precum Quatar și Emirate Arabe Unite, în particular din perspectiva economică, comercială și investițională, precum și în scopul prestării serviciilor consulare de calitate diasporii moldovenești în zona Golfului”. „Deschiderea unui consulat general, precum și a biroului comercial-economic la Dubai rămân priorități pe termen scurt și mediu pe agenda bilaterală”, a adăugat oficialul, precizând că„eliminarea regimului de vize pentru moldoveni în aceste țări rămâne sarcina de bază a diplomaților noștri”.

Cât ține de consolidarea securității, „Republica Moldova trebuie să colaboreze mai aprofundat cu NATO, ajungând la un stadiu mult mai avansat, care nu ar contravine politicii sale de neutralitate”, a menționat șeful diplomației moldovenești. „Trebuie să continuăm demersurile noastre privind retragerea munițiilor și a grupului operativ al trupelor ruse din regiunea transnistreană, precum și transformarea operațiunii de menținere a păcii într-o misiune civilă multinațională sub mandat internațional”, a adăugat acesta.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.