A promis eliminarea examenului de bacalaureat ca să atragă tinerii, a împărțit societatea în creștini și necreștini, a amenințat cu invazia refugiaților și a persoanelor de altă orientare sexuală, ca să atragă conservatorii, a fluturat obligativitatea renunțării la dublă cetățenie pentru cei ce dețin funcții publice, ideea  federalizării și critica Acordului de Asociere, ca să nu-și îndepărteze electoratul prorus, a accentuat importanța relației cu Uniunea Europeană,  ca să nu-i sperie pe votanții pro-vest, a transformat,  cu sprijinul episcopilor susținuți de Patriarhia de la Moscova și în tăcearea asurzitoate a celorlalte Biserici din Moldova, dreptul oricărei persoane de a decide asupra propriului status marital în păcat capital. 

"A pierdut o mare parte din țară"

Deși PSRM este unul dintre cele mai profesionist construite partide din Republica Moldova, în interiorul căruia s-ar fi găsit resurse pentru un discurs adaptat nevoilor reale ale cetățenilor, în goana după electorat, Igor Dodon a ales să-și transforme campania într-o echilibristică logico-strategică ce a tras cortina Evului Mediu peste o largă categorie de populație și a ridicat semne de întrebare privind credibilitatea mesajelor sale în rândul partenerilor externi. La final, diferența dintre el și Maia Sandu a fost de doar 4 puncte procentuale. A pierdut nu doar o victorie incontestabilă, ci și o mare parte din țară.

Parfumul practicilor sovietice - un indicator al slăbiciunii

Astfel, victimă a unui scor sub așteptări, țintă a nemulțumirii diasporei care nu a reușit să voteze și a presiunii celor ce reclamă o posibilă fraudare a alegerilor, deși se declarase “președinte al tuturor”, în prima sa ieșire publică de după alegeri, Igor Dodon a accentuat clivajul dintre el și electoratul Maiei Sandu, amenințând contestatarii cu organizarea unor contramanifestații ce pot escalada violent. Departe de imaginea președintelui integrator pe care a încercat să o proiecteze după terminarea campaniei și dincolo de limita constituționalității, dacă ar fi fost deja învestit în funcție, acesta își construiește un tip de legitimitate bazat pe forță, nu pe vot.  Acest modus operandi, pe lângă parfumul practicilor sovietice pe care îl lasă în urmă, este un indicator al slăbiciunii; apelul la forță, în cazul dat, este un refugiu în lipsă de argumente și de autoritate, iar un președinte fără autoritate este un președinte slab. 

Igor Dodon va fi un președinte slab.