LIVE. 20.07.2017 Ședința în plen a Parlamentului și protestele din scuarul Legislativului

Parlamentul se întrunește astăzi în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt incluse 21 de subiecte, printre acestea numărându-se și proiectul de modificare a sistemului electoral. 

Partidele extraparlamentare au anunțat că vor ieși la protest în scuarul Legislativului, de la primele ore ale dimineții. 

PPE cere Comisiei Europene să oprească orice finanțare pentru RM

Președintele PPE Joseph Daul: Având în vedere situația gravă și negarea completă a Partidului Democrat și a Socialiștilor față de recomandările Comisiei de la Veneția și cerințele UE, PPE solicită Comisiei Europene să oprească orice finanțare și să reevalueze Acordul de asociere UE-Moldova 

ULTIMĂ ORĂ! Șeful statului a promulgat Legea privind votul mixt

Președintele Igro Dodon a promulgat Legea cu privire la modificarea sistemului electoral și trecerea la votul mixt.

Protestul împotriva votului mixt s-a încheiat. Manifestanții vor reveni mâine la Președinție

Pasha Parfeni și protestatrii cântă: Aaarde c**u

Interpretul Pasha Parfeni li s-a alăturat protestatarilor. Aceștia au cântat împreună deja cunoscutul referen: „Arde c**u”

​Maia Sandu îndeamnă să fie continuate protestele contra votului mixt

​„Ne întâlnim aici la Președinție în fața acelui care a intrat aici fără să merite.”
Ea a invitat toți doritorii să vină mâine la ora 12.00 să protesteze în fața Președinției.

Un deputat socialist nu a votat pentru modificarea sistemului electoral

Deputatul socialist Bogdan Țîrdea nu a votat pentru modificarea sistemului electoral. Momentul a fost surprins de camerele de luat vederi, dar și confirmat prin numărul de voturi, în sectorul întâi fiind 27 de parlamentari, dintre care au votat 26. 

​Protestatarii contra votului mixt au ajuns la Președinție 

​Persoanele care au protestat contra votului mixt în fața Parlamentului au venit la Președinție. Ei solicită ca Igor Dodon să iasă în fața lor și să promită că nu va promulga legea privind votul mixt.
Protestatarii scandează „Dodon trădător”, „Iuda”, ”La tomberon Plahotniuc-Dodon”.

​Siegfried Mureșan: Parlamentarii din R. Moldova au votat împotriva voinței oamenilor

​Europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris pe contul său de Facebook că „Parlamentarii din Republica Moldova au votat împotriva voinței oamenilor. Când asta s-a întâmplat în România la începutul acestui an am avut 500.000 de oameni în stradă. Politicienii au pierdut, oamenii au câștigat.”

Matematica mixtului: Iată cei 74 de deputați care au ridicat mânuța

În lectură finală, proiectul sistemului mixt a fost votat cu 74 de voturi ale deputaților din cei 77 prezenți. Urmăriți mai sus momentul votului aici.

Separați de cordoane de polițiști, participanții la manifestația promixt părăsesc în grabă scuarul

IFrame