LIVE. 30.11.2017 Forumul Economic Regional Nord, un eveniment dedicat businessului în regiune

Antreprenori locali, finanțatori și reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale sunt așteptați astăzi la Edineț pentru a participa la Forumul Economic Regional Nord. Participanții vor afla mai multe informații despre accesarea programelor de finanțare naționale și externe, instrumentele de asistență pentru dezvoltarea afacerilor și modalități de atragere a investițiilor. Evenimentul este organizat de Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM). 

Prima parte a Forumului Economic Regional Nord s-a încheiat. 

Urmează o pauză de o oră, după care invitații vor avea parte de o sesiune Întrebări și Răspunsuri. Vor fi prezenți reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai Serviciului Vamal, Serviciului Fiscal, Agenției Naționale pentru Siguranţa Alimentelor, Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură și ai altor instituții. 

„Dacă vom aproba tarifele doar pe baza politică, investițiile nu vor veni”

Valentina Pleșca, consultant superior servicii publice locale din cadrul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GlZ), a făcut un îndemn la depolitizarea tarifelor: ”Încurajez autoritățile publice locale să aibă o atitudine responsabilă in ceea ce ține de aplicarea tarifelor. Dacă vom aproba tarifele doar pe baza politică, investițiile nu vor veni în Republica Moldova”. 

Exemplul unei afaceri de succes în sectorul alimentar 

Sergiu Jăpălău, directorul companiei TB Fruit, localizată în PI ”Edineț” a vorbit despre experiența sa în crearea unei din cele mai moderne fabrici de producere a sucurilor concentrate din țară. În momentul de față, întreprinderea are 168 de angajați, cu cel mai mare salariu din regiune, susține  Sergiu. Compania exportă pe piața Uniunii Europene, iar, începând din 2018 dorește să-și extindă exporturile și în Statele Unite ale Americii. 

Camera de comerț moldo-italiană susține dezvoltarea agriculturii bio

Cristina Samson, directorul executiv al CCI Moldo-Italiană, a spus că recent  CCI moldo-italiană a facilitat instruirea și certificarea a 20 de specialiști în sectorul agriculturii bio. Ea a invitat companiile să se asocieze și să aplice la un proiect de creștere a cerealelor bio. Produsele elaborate vor fi achiziționate de o campanie italiană. sursa foto: pagina de Facebook a MIEPO

Care sunt sectoarele economiei care pot beneficia de suportul MIEPO? 

Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) ajută acele companii din Republica Moldova care au potențial de export. Conform datelor prezentate de către directorul Organizației, Vitalie Zaharia, următoarelor sectoare li se acordă prioritate (ordenate după importanță): agricultura și industria alimentară, industria automotive, fabricarea de utilaje și piese, echipamente electrice, industria ușoară, informații și comunicații, BPO (servicii administrative).

Programul pilot „Femei în afaceri”, prezentat în cadrul Forumului Economic Regional

Programul este destinat femeilor care planifică să-și inițieze sau extindă afacerile, în special în zonele rurale și va acorda suportul pentru femeile antreprenoare la 3 etape diferite de dezvoltare a afacerii: inițierea, stadiul incipient și creștere. Scopul programului este oferirea suportului financiar și non-financiar prin acordarea granturilor pentru investiții și servicii relevante pentru dezvoltarea afacerilor de către femei. 

Director interimar ODIMM, despre importanța întreprinderilor mici și mijlocii

Directorul interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Petru Gurgurov, s-a referit la rolul acestora în economia țării. Conform datelor prezentate, 98% din totalul întreprinderilor sunt IMM-uri. Contribuția acestora la PIB-ul Republicii Moldova este de 30,4%. 

FOTO. Evoluția spectaculoasă a cifrei de afaceri în regiunea Centru, urmată de Nord

Datele au fost oferite de către Biroul Național de Statistică

Instrumente și instituții de sprijin pentru APL și antreprenori

Primul panel de discuții din cadrul Forumului Economic Regional Nord va fi dedicat informării reprezentanților autorităților publice locale și a tinerilor antreprenori cu privire la instituții și instrumente de sprijin, a anunțat directorul MIEPO, Vitalie Zaharia. 

Octavian Calmîc: „Planificăm ca în următorii ani se vor crea 25 000 de locuri de muncă”

Ministrul Economiei s-a referit la Zona Economică Liberă de la Bălți ca fiind un proiect de succes. „Experiența Zonei Economice Libere de la Bălți trebuie să fie multiplicată, întrucât ea a reușit să creeze mii de locuri de muncă. Planificam ca în următorii ani se vor crea 25 000 de locuri de munca”, a spus Octavian Calmîc.