„Sâmbătă, la ordinul meu, Statele Unite au efectuat o lovitură aeriană asupra Kabulului, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri”, a spus liderul american într-un scurt discurs de la Casa Albă. „S-a făcut dreptate şi acest lider terorist nu mai este”, a adăugat Joe Biden.
Cine a fost Ayman al-Zawahiri
Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutați teroriști din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informație care permitea să fie găsit.
El a preluat conducerea mișcării jihadiste în 2011, după moartea lui Osama bin Laden, ucis de un comando american în Pakistan. De negăsit de mai bine de zece ani, el era considerat unul dintre creierele atentatelor de la 11 septembrie care au făcut aproape 3.000 de morți în Statele Unite.

„Moartea sa va permite familiilor victimelor ucise la 11 septembrie 2001 în turnurile gemene ale World Trade Center, din New York, şi la sediul Pentagonului, lângă Washington, să întoarcă pagina”, a declarat președintele democrat.
Anunțul de luni intervine la aproape un an de la retragerea haotică a forțelor americane din Afganistan care a permis talibanilor să recâștige controlul asupra ţării după douăzeci de ani.
„Spunem din nou clar în această seară că, indiferent de cât timp va dura, indiferent unde vă ascundeți, dacă reprezentați o amenințare pentru poporul nostru, Statele Unite vă vor găsi și vă vor elimina”, a subliniat președintele Joe Biden.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.