Valeriu Streleț va cere JOI votul de încredere a Parlamentului pentru Guvern

Valeriu Streleț va cere JOI votul de încredere a Parlamentului pentru Guvern

Valeriu Streleț va merge în Parlament joi, la ora 14:00 pentru a cere votul de încredere din partea deputaților. Decizia a fost luată de către Biroul permanent care s-a întrunit astăzi într-o ședință. Până atunci însă, premierul desemnat are pe agendă mai multe consultări cu partidele politice din alianță, reprezentanții sindicatelor, patronatelor și societății civile. 

Prima întrevedere Valeriu Streleţ a avut-o cu reprezentanţii Partidului Democrat, urmând ca în seara zilei de astăzi, (ora 19.00) să se întâlnească şi cu reprezentanții Partidului Liberal. Tot pentru ziua de astăzi, candidatul la funcţia de premier are stabilite întrevederi cu mediul academic la ora 16.00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei; cu reprezentanţii patronatelor - 17.00, Palatul Republicii, et.II şi cei ai sindicatelor 18.00, Casa Sindicatelor, et III. Mâine, 29 iulie, la ora 11.30, Valeriu Streleţ se va întâlni cu reprezentanţii Asociaţiei Uniunilor de Creaţie, iar la ora 13.00 - cu societatea civilă. Întrevederile vor avea loc la Palatul Republicii, et.II. Valeriu Streleţ va discuta şi cu reprezentanţii mediului de afaceri. Întâlnirea este preconizată pentru ora 14.30, în incinta Parlamentului RM (bir. 301).

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.