Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova (SVPM), în numele a 15 mii de membri ai săi, este impusă să se adreseze cu rugămintea de a interveni în situația privind interzicerea vânătorii la speciile de păsări acvatice și a iepurelui de câmp în sezonul de vânătoare 2015-2016.
Fiind una dintre cele mai mari societăți publice din republica noastră, la cei 140 de ani de la fondare, SVPM, pe parcursul întregii sale istorii, a desfășurat și continuă să desfășoare o activitate prodigioasă, orientată spre conservarea și creșterea numărului speciilor de animale de vânătoare. Astfel, în anii ̓70 SVPM a reintrodus în republică cerbul, muflonul, a construit o fermă de fazani, pasăre care a devenit mai apoi una firească pentru ecosistemul țării. În ultimii 10 ani, au fost aduse și eliberate în sânul naturii 170 mii de fazani, mai mult de 40 mii exemplare de rață sălbatică și peste 100 de iepuri de vizuină, fapt realizat din contul vânătorilor. Numai pentru transpunerea în viață a acestor și a altor programe de creștere a vânatului, SVPM a alocat circa 20 mln de lei; nu mai puțin de 7 milioane lei au fost cheltuiți pentru efectuarea lucrărilor biotehnice și paza gospodăriilor vânătorești. Aceasta este doar cea mai mică parte din mijloacele investite de către vânătorii țării în dezvoltarea fondului cinegetic de stat.
Pe data de 12 august 2015, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 495 despre deschiderea vânătorii în 2015-2016, conform căreia, a fost interzisă vânătoarea păsărilor acvatice și iepurelui de câmp. Suntem de părerea că această decizie a fost luată fără a se ține cont de argumente întemeiate, expuse de către savanții -zoologi ai Institutului de Zoologie al Academiei de Științe și specialiștii SVPM. Datele prezentate de către Ministerul Mediului, în nota informativă la proiectul acestei decizii a Guvernului, este sub orice critică, raționamentele sunt absolut nefondate. Astfel, declarațiile Ministerului Mediului despre reducerea numerică a iepurelui de câmp se bazează pe manipularea cu datele evidenței de primăvară.
Inducându-i pe toți în eroare cu cifra evidenței de 73 de mii de iepuri, Ministerul Mediului nu a menționat că, de fapt, aceasta este efectivul reproductiv de primăvară, gata deja spre toamnă să mărească numărul comun de iepuri în țară până la 115-120 de mii. Menționăm că numărul de 115-120 de mii de iepuri nu este unul critic, situație în care unica soluție de a spori numeric această specie ar fi închiderea vânătorii. Vânătoarea avea loc și în anii trecuți, când numărul acestuia era și mai mic, dar, grație protecției și altor activități biotehnice, înfăptuite de SVPM, respectării stricte a limitei vânatului dobândit, numărul iepurelui de câmp a crescut în mod consecvent din an în an.
Astfel, dacă în 2012-2013 numărul total toamna era de 90 de mii, atunci în 2014-2015, către toamnă, acesta a sporit până la 100 de mii. Efectivul tomnatic din anul acesta de 115-120 de mii confirmă nu doar așteptările și demonstrează clar creșterea anuală a numărului de iepuri, dar și eficiența măsurilor întreprinse de membrii Societății. Pe lângă aceste argumente, la pregătirea proiectului Hotărârii Guvernului, SVPM a prezentat Ministerului Mediului o serie de propuneri privind reducerea cotei de dobândire a iepurelui de câmp, termenele de vânătoare, extinderea terenurilor rezervate „zonelor de liniște”, închise pentru vânătoare.
Interzicerea vânătorii niciodată nu a contribuit la sporirea efectivelor vânatului. Un exemplu elocvent este interzicerea vânătorii la căprioară, care durează de circa 20 de ani, fapt ce nu s-a soldat cu rezultatul scontat. Mai mult ca atât, noi suntem îngrijorați nu atât de această interzicere, cât de urmările negative ale acestui pas nechibzuit. Această decizie creează evident premise reale pentru înflorirea braconajului cu toate manifestările sale, care poate fi stopat doar cu ajutorul vânătorilor. Această interzicere va cauza creșterea numărului răpitorilor dăunători, iar presiunea lor asupra speciilor de vânat va spori. Lipsa stimulării vânătorilor în legătură cu interzicerea vânătorii va genera scăderea spiritului activ al acestora în gospodăriile cinegetice, activitățile biotehnice nu vor fi la fel de eficiente etc. Inventată este și interzicerea vânătorii la pasărea acvatică. Referințele Ministerului la necesitatea respectării tuturor directivelor posibile de protecție a habitatului animalelor sălbatice și a păsărilor migratoare, semnate de republica noastră, sunt clare. Însă nici în una din țările europene, care au semnat aceste directive, nu a fost interzisă vânătoarea la păsările acvatice.
Necesitatea declarată de către Ministerul Mediului privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Directiva CE 147/2009 nu este întemeiată. În această directivă nu este vorba despre interzicerea vânătorii la pasărea acvatică, ci, prin ea, se reglementează ordinea desfășurării acesteia cu respectarea principiilor de raționalitate și înfăptuirea controlului corespunzător. Mai mult ca atât, în art.7, p.1,2,3, se vorbește direct despre posibilitatea vânătorii la păsările acvatice, iar în anexa 2 sunt indicate speciile acestora. Interzicerea vânătorii la pasărea acvatică se referă doar la perioada de reproducere a acestora, primăvara, când vânătoarea lor în Moldova oricum este interzisă. Atragem atenția Dumneavoastră asupra faptului că, potrivit datelor ornitologilor din Ucraina, România, în perioada migrației de toamnă a păsărilor acvatice numărul acestora este puțin peste un milion, iar numărul rațelor și gâștelor dobândite în această perioadă este de 10 mii, fapt care niciodată și în niciun fel nu a afectat populațiile respective.
Timp de mai mulți ani deschiderea vânătorii era coordonată cu Institutul de Zoologie al Academiei de Științe, care permanent monitorizează starea populației de păsări și animale pe teritoriul țării noastre. Evidența anuală efectuată de savanții-zoologi ai Academiei de Științe permitea oferirea întemeiată și motivată a recomandărilor referitoare la ordinea și termenul desfășurării vânătorii, a limitărilor excluderii speciilor permise, iar în caz de necesitate și interzicerea vânătorii la anumite specii. În specificarea sa, Ministerul Mediului se referă la datele evidenței populației autohtone de păsări acvatice, intenționat omițând faptul că vânătoarea, în mare parte, este orientată la pasărea migratoare în lunile octombrie-decembrie. Anul acesta, savanții Institutului de Zoologie al Academiei de Științe, reieșind din studiile și observațiile științifico-practice, desfășurate pe parcursul evidenței de primăvară a vânatului, au recomandat deschiderea vânătorii la păsările acvatice și iepurele de câmp, însă colaboratorii Ministerului Mediului au ignorat aceste recomandări, considerându-le neîntemeiate.
Considerăm că interzicerea vânătorii la pasărea acvatică și iepurele de câmp este o comandă directă a persoanelor interesate în dezmembrarea organizației noastre, discreditarea activității Societății și a conducerii, crearea artificială a încordării, provocarea vânătorilor la acțiuni distructive, proteste și manifestații, ca să dezechilibreze situația în țară, care și așa este extrem de gravă.
Reieșind din argumentele expuse, Vă rugăm să reveniți la chestiunea propriu-zisă și să revedeți Hotărârea Guvernului despre interzicerea vânătorii la pasărea acvatică și a iepurelui de câmp în sezonul 2015-2016. În legătură cu aceasta, propunem să creăm o comisie din specialiști, cu implicarea colaboratorilor Ministerului Mediului, savanților-zoologi de la Academia de Științe, specialiștilor Societății Vânătorilor și Pescarilor. În componența acestei comisii pot fi invitați și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, cum ar fi AIPV (Consiliul internațional de protecție a vânatului) și FACE (Uniunea internațională a organizațiilor vânătorești a Consiliului Europei) - SVPM fiind membru al acestora.
Comisia va estima deciziile luate, va analiza argumentele, faptele și datele oferite Ministerului Mediului în perioada pregătirii hotărârii Guvernului despre deschiderea vânătorii, va desfășura evidența de toamnă a iepurelui de câmp și, conform rezultatelor, va înainta Guvernului propuneri concrete.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.