Materialul video poate fi urmărit mai jos:

„Un borș și împletitură de Lucinschi, Arapu, Roșca, „clanul” Țopa (deși nu suntem nici rude îndepărtate), Natalia Morari, Chiril Lucinschi, KGB-ul rusesc... Un idiotism total. Nu pot comenta ce ține de Victor. Acolo există o decizie CEDO, care pune punct  tuturor insinuărilor”, a comentat Viorel Țopa cu referire la acuzațiile din film.

Țopa a comentat și implicarea sa în cazul creditului către Air Moldova. „Nici nu l-am negociat, nici nu l-a acordat. Am PUBLICAT documentele despre asta. În perioada mea creditul a fost 100% performant, iar următoarea conducere a băncii l-a reacordat”, a subliniat acesta.

Filmul aduce în vizor și un „atac” de la începutul anilor 2000 asupra Băncii de Economii a Moldovei, care ar fi fost pus la cale de aceleași personaje menționate mai sus. 

„Acestea au fost cumpărate la Bursă, așa cum puteau fi cumpărate de oricine, inclusiv de Gurău, care peste 16 ani își exprimă dubiile din surse demne de încredere”, a conchis Viorel Țopa.

Cine sunt cei doi? 

Victor Țopa este un om de afaceri și politician din Republica Moldova, care în perioada 19 aprilie 2001 - 12 decembrie 2001 a deținut funcția de Ministru al Transporturilor și Comunicațiilor al Republicii Moldova în Guvernul Tarlev-1. Înainte de a deveni ministru, a fost director al Administrației de Stat a Aviației Civile (ASAC) din Moldova.

Tot el este și proprietarul și finanțatorul holding-ului media Jurnal Trust Media, lucru declarat oficial deja, printr-o declarație cu privire la proprietari a postului TV JurnalTV.

În septembrie 2010, Victor Țopa, împreună cu un alt om de afaceri, Viorel Țopa, au adresat un memoriu mai multor instituții naționale și internaționale, de stat și publice (și anume: Parlamentul Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Banca Națională a Moldovei, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Serviciul de Informații și Securitate, Ministerul Afacerilor Interne, Comisia Națională a Pieței Financiare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Fondul Monetar Internațional (Chișinău), Ambasada SUA în Moldova, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii în Moldova, Ambasada Germaniei, Ambasada Franței, Ambasada Suediei, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială (Chișinău) și International Financial Corporation Chișinău), prin care îl acuzau de atacurile raider din iulie - august 2011 asupra a 4 bănci și a companiei ASITO - pe Vlad Plahotniuc.

Totuși, un an mai târziu, în octombrie 2011, Victor Țopa a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru fapte de șantaj urmat de dobândirea bunurilor cerute în proportii deosebit de mari (acțiuni Victoriabank), fiind dat în urmărire generală, apoi și în căutare internațională via Interpol.

Deși în presă s-a vehiculat că Viorel Țopa, prim-vicepreședinte Mișcării Populare Antimafie, care în ianuarie 2012 a fost condamnat la 8 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de prejudicierea Băncii de Economii cu 11 milioane de lei - ar fi frate sau verișor cu el, cei doi au negat că între ei ar fi vreo relație de rudenie, declarând că sunt doar parteneri de afaceri fără vreo relație de rudenie.

După condamnarea lor, atât Victor cât și Viorel Țopa l-au acuzat Vlad Plahotniuc de fabricarea dosarelor, declarând că acestea reprezintă o răfuială politică. Cei doi se află în prezent în Frankfurt, Germania.