Informația a fost confirmată pentru portalul Anticorupție de Livia Săplăcan, șefa Biroului de informare, relații publice și purtătoarea de cuvânt a DNA. „Nu vine nicio delegaţie DNA la Chișinău, doar Laura Codruța Kovesi, dar nu ca reprezentant al DNA, ci în calitate de expert, în cadrul unei vizite organizate de delegaţia Comisiei Europene în Moldova”, a declarat Săplăcan.

Contactată de noi, Victoria Onofreiciuc, manager de proiecte pentru comunicare și publicații la Delegația UE în Moldova, a declarat că instituția va remite un comunicat de presă cu privire la eveniment abia vineri, deși Andrian Candu precizase, încă la 20 noiembrie, în cadrul emisiunii „Fabrica" de la Publika TV,  că misiunea va veni la Chișinău „în următoarele zile”.

Candu a mai punctat că Misiunea, din care vor face parte 50 de experţi europeni în domeniul justiţiei, va evalua instituţiile de drept din Republica Moldova, abilitate cu eradicarea corupţiei. Prima instituţie supusă evaluării va fi Procuratura, după care vor urma Comisia Naţională de Integritate şi Centrul Naţional Anticorupţie.

Misiunea de evaluare a fost solicitată încă în luna septembrie de preşedintele Legislativului, Andrian Candu, şi fostul prim-ministru, Valeriu Streleţ, care au înaintat un demers în acest sens Delegației Uniunii Europene în R. Moldova.