În timpul unei conversații cu Traian Băsescu, din cauza furiei, Mihai Ghimpu ar fi aruncat telefonul. Traian Băsescu a precizat că a auzit de acest caz.

„Am auzit de acest caz, nu exclud că ar fi fost adevărat. Am văzut și filmulețe cu Filat când făcea sex și vorbea cu mine. Pentru mine sunt decepții mari din punct de vedere a comportamentului de oameni pe care i-am susținut ori de câte ori am putut. Dar cine crede că a susține pe cineva înseamnă a te amesteca în problemele decizionale ale RM, acela se înșeală. Eu nu m-am amestecat în deciziile din RM. Dar dacă domnul Ghimpu vroia mai mult sprijin, nu aveam cum să-l dau”, a spus Băsescu.

Totodată, fostul președinte al României a declarat că nu a mai discutat cu liderul PL de mult timp. „Nu am mai discutat cu domnul Ghimpu de vreun an. Nu știu ce a stat la baza neînțelegerii noastre. Întrebați-l pe el. Eu nu m-am simțit neînțeles. Cu atât mai mult că este singurul partid unionist și nu aveam motive să am neînțelegeri cu domnul Ghimpu”, a conchis Băsescu.