Vaccinurile sunt certificate de Organizația Mondială a Sănătății și vor fi administrate persoanelor care fac parte din grupurile de risc, înainte de începerea sezonului gripal.
Prin intermediul vaccinurilor donate în 2015 au fost imunizați împotriva gripei sezoniere, în special persoanele din grupurile de risc: bolnavi de maladii cronice, lucrători medicali, trupe de carabinieri și grăniceri, reprezentanți ai Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, copii din orfelinate, angajați din instituțiile de asistență socială, ș.a. Pe parcursul programului de imunizări nu au fost înregistrate reacții adverse post-vaccinare.
Lotul din acest an este așteptat în Republica Moldova până la 31 octombrie curent. Menționăm că, în scopul asigurării țării cu vaccinuri antigripale, 14 milioane de lei au fost alocate în fondul de profilaxie, însă datorită semnării acestui memorandum de către Ministerul Sănătății, banii vor putea fi redirecționați spre alte domenii importante care necesită finanțare.
Vaccinul contra gripei sezoniere prezintă cea mai sigură metodă de prevenire a infecției și complicațiilor grave provocate de virusurile gripale. Specialiștii recomandă administrarea vaccinului antigripal în fiecare an, înaintea sezonului gripal, din cauza modificărilor genetice și antigenice ale virusurilor gripali.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.