Din 2014, este introdus embargo internațional pentru intrarea navelor în porturile din Crimeea, care totuși nu era respectat de unele ambarcațiuni. 

„Se pare că Ucraina și-a arătat colții și în premieră a arestat nava Sky Moon. Patronul este român, iar nava era încărcată cu sodă din Crimeea și se îndrepta în portul Giurgiulești. Traseul navei a fost monitorizat de SBU, iar decizia de arest a fost luată de vama ucraineană”, potrivit informațiilor oferite de jurnalistul ucrainean Andrei Țaplienko.

Adjunctul șefului serviciului de grăniceri Oleg Slobodean a declarant că nava Sky Moon era sub pavilionul Tanzaniei, iar la bord se aflau nouă membri ai echipajului. Marinarii erau din Siria, în timp ce căpitanul era de origine libiană.

Autoritățile din Ucraina susțin că există dovezi că nava a încălcat regimul de embargo internațional din notițele jurnalului de bord și ștampilele aplicate în pașapoartele marinarilor. 

Nava a fost escortată în portul Reni, iar căpitanul a făcut o manevră periculoasă în încercarea de a pune nava pe un banc, însă această tentativă a fost curmată de grăniceri. 

De remarcat că nava avea o încărcătură de peste 3 mii de tone de soda caustică.