La ședința consiliului politic al PDM care a avut loc astăzi, a fost decis ca pe data de 24 decembrie anul curent să fie organizat Congresul PDM.

Tot aici, președintele PDM Marian Lupu a anunțat că își depune mandatul de președinte al formațiunii, începând cu ziua de astăzi, și că nu va candida la Congres pentru funcția de președinte al partidului. Marian Lupu a anunțat că rămâne alături de PDM și urmează să se implice în noi proiecte de dezvoltare a partidului.

Un alt subiect discutat în cadrul Consiliului Politic a fost necesitatea ca PDM să treacă printr-un amplu proces de modernizare politică, astfel încât, la alegerile din 2018, să devină principalul partid din Republica Moldova.