Primăria municipiului Chișinău a desfășurat consultări publice asupra proiectului Planul Urbanistic Zonal privind valorificarea terenului cu nr. cadastral: 0100101265 din str. Trandafirilor, 6, unde se află restaurantul Doina.

Compania turcă Ongan Tekstil JSC a cumpărat 100% din acțiunile restaurantului Doina care se află pe o suprafață de 0,53 ha, în martie 2015. Întreprinderea intenționează să modifice statutul zonei, care să-i permită ridicarea unui centru comercial de 12 nivele cu birouri, spații locative de tip hotel și parcare subterană de trei nivele.

Consultările publice au început cu scandal și contrarieri după ce activistul civic Vitalii Voznoi a invocat faptul că nu a fost respectat regulamentul, iar ședința se desfășoară de ochii lumii, doar pentru a mima respectarea procedurii.

Reprezentanții investitorului au declarat totuși că doresc ca acest proiect să aducă beneficii pentru societate. „La moment noi avem mai multe precedente negative în care agenții economici au intervenit abuziv în mediul care activează. Pentru noi este important ca societatea să devină parte a acestui proiect investițional din R. Moldova. Dorim să vă prezentăm un nou model de business bazat pe un beneficiu reciproc”, a afirmat reprezentantul investitorului turc Nicoleta Vasilache. 

Astfel, întreprinderea intenționează să construiască un centru comercial, dar și să investească cel puțin 5 milioane de lei în amenajarea spațiilor publice din parcul Valea Trandafirilor.

 

Coordonatorul ONG-ului Orașul Meu, Adrian Pleșca a încercat să apere conceptul acestui proiect, fiindcă autoritățile și agenții economici din parc au refuzat să întreprindă acțiuni pentru a schimba situația dezastruoasă din parc. Totuși, el a fost criticat vehement și huiduit de persoanele prezente la dezbateri.

Ulterior, o persoană care nu s-a prezentat, a declarat că va organiza proteste contra acestui proiect și va demonta gardul dacă vor începe lucrările de construcție.

În plus, mai mulți cetățeni și activiști civici au criticat proiectul pentru faptul că nu există infrastructură și cale de acces adaptată acestui proiect.

„Părerea mea este că locuitorii sunt contra acestui proiect. Proprietarul acestui teren are dreptul să ridice un edificiu de până la trei nivele. Cred că dacă vor fi ridicate doar trei nivele și va fi amenajat teritoriul adiacent, toți vor susține acest proiect, dar nu construcția unei clădiri de 12 nivele, fără existența unui drum adaptat acestui obiectiv. Infrastructura acestei zone nu permite construcția unor clădiri atât de înalte. Vă propun să revedeți proiectul, pentru a obține acordul cetățenilor. Eu personal nu îl voi vota”, a declarat consilierul municipal Vitneanski Iuri.