În opinia lui Cobzac, Traian Băsescu este un bun și sincer prieten al Republicii Moldova. Acesta menționează că în calitate de locuitor al raionului Hîncești apreciază faptul implicării personale a domnului Băsescu în lichidarea consecințelor inundațiilor din anul 2010, în zona râului Prut, a localităților Nemțeni, Obileni, Cotul-Morii și Sărăteni.

Sesizarea se bazează în mare parte pe jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care s-a expus în 2002 că retragerea cetățeniei din considerente politice este una arbitrară, dar și pe prevederile actelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

În opinia autorului, decretul încalcă și alte prevederi constituționale, dat fiind faptul că „ascunderea faptelor esențiale” nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărâre judecătorească încalcă prezumția nevinovăției. 

Amintim că decretul de retragere a cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu a fost semnat de președintele Igor Dodon la 3 ianuarie curent. 

Fostul președinte al României Traian Băsescu și soția acestuia, Maria Băsescu au primit cetățenia Republicii Moldova în iunie 2016 după un Decret semnat de președintele de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Cei doi au depus jurământul și au devenit cetățeni cu acte în regulă în noiembrie anul trecut.