Oamenii de știință au colectat informații privind obiceiurile alimentare a 967 de persoane din Scoția care nu fuseseră diagnosticate cu demență. Dintre acestea, 562, cu vârste de circa 73 de ani, au trecut printr-un test de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) cu ajutorul căruia creierele le-au fost scanate.

Din acest grup, 401 persoane au revenit pentru o analiză IRM trei ani mai târziu, la vârsta de circa 76 de ani. Au fost efectuate aceleași măsurători care au fost ulterior comparate cu modul în care aceste persoane urmau principiile dietei mediteraneene.

Dieta mediteraneană presupune consumul de fructe, legume, ulei de măsline, boabe și cereale precum grâul și orezul, cantități moderate de pește, lactate și vin și o proporție limitată de carne roșie și pui.

Oamenii de știință au observat că participanții care nu au fost foarte fideli acestei diete au prezentat un risc mai mare de a pierde din masa totală a creierului pe parcursul celor trei ani de studiu în comparație cu cei care au urmat cu conștiinciozitate acest tip de alimentație. 

„Pe măsură ce îmbătrânim, creierul se micșorează și pierdem celule nervoase, ceea ce poate afecta învățarea și memoria. Acest studiu aduce dovada că dieta mediteraneană are un impact pozitiv asupra sănătății creierului”, susține autoarea cercetării, Michelle Luciano, din cadrul Universității Edinburgh din Scoția.

Cercetătorii menționează că în urma studiului nu s-a observat nici o relație între volumul materiei cenușii sau a grosimii cortexului cerebral și dieta mediteraneană. De asemenea, oamenii de știință nu au identificat schimbări asupra creierului determinate de consumul de pește și de alte tipuri de carne, lucru ce contrazice studiile precedente.