Cercetătorii atrag totuși atenția că rezultatele nu vor putea fi generalizate la întreaga populație, întrucât 90% dintre participanții la studiu erau albi.

În comparație participanții complet inactivi, cei care fac mișcare numai în weekend își reduc riscul de mortalitate cardiovasculară până la vârsta precoce de 41 de ani. Cifra este aceeași și în cazul persoanelor care fac mișcare mai frecvent în timpul săptămânii.

În cazul persoanelor care fac mai puțin exercițiu fizic decât minimul de 150 de minute recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acest risc este redus cu 37%, potrivit cercetării publicate de Journal of the American Medical Association (JAMA), Internal Medicine.

Riscul de a muri de cancer scade cu 18% la sportivii „de duminică” care fac peste 150 de minute de activitate fizică, față de 21% în cazul celor care fac sport regulat în timpul săptămânii. Acesta scade cu doar 14% în cazul celor care fac mișcare numai în weekend, dar nu minimul necesar, au stabilit cercetătorii care au studiat timp de 9 ani 64.000 de persoane din Marea Britanie.

„Aceste rezultate sunt foarte încurajatoare, pentru că activitatea fizică o dată sau de două ori pe săptămână este legată de un risc mai mic de mortalitate precoce chiar și în rândul persoanelor al căror nivel de activitate este mai mic decât cel recomandat", afirmă Emmanuel Stamatakis, profesorul în cadrul Universității din Sydney, Australia, și principalul autor al acestui studiu.

OMS estimează că sunt necesare cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, sau 75 de minute de exercițiu susținut, pentru a reduce riscul mortalității precoce indiferent de cauză.

Nu există însă un consens printre experți privind frecvența recomandată a acestor activități fizice, respectiv dacă ele trebuie să fie zilnice sau pot fi cumulate în una sau două zile.

În acest studiu, 95% dintre persoanele active fizic în weekend practicau un sport și 31% mergeau pe jos în ritm susținut sau moderat.