Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte”, scria Mihai Eminescu acum aproape două secole.

O viață altfel scrisă în sfânta firii carte… - acesta e genericul spectacolului musical - poetic dedicat lui Mihai Eminescu de către Teatrul Naţional ce-i poartă numele la Chişinău.

Pe data de 15 ianuarie 2017, la ora 12:00, sunteţi aşteptaţi cu drag în Sala Mare, unde pentru domniile voastre se vor produce actorii şi orchestra de cameră a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”.

Veniţi să ne împărtăşim cu toţii din izvorul nesecat al operei Luceafărului poeziei noastre.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.