Acordul de securitate socială dă drepturi cetățenilor moldoveni care activează în Germania, dar și germanilor care activează în Republica Moldova, la prestații și asigurări sociale, dar și pensii. Documentul instituie anumite raporturi generale bilaterale dintre aceste două țări. 

„Mulțumesc autorităților Germane pentru deschidere și pentru susținere. Mulțumesc pentru competență și implicare echipelor de experți care s-au implicat în acest acord. Ministerul Muncii își asumă un angajament ferm de a îndeplini și urma acest acord”, a menționat viceministrul Muncii Viorica Dumbrăveanu.

În total, Ministerul Muncii are semnate 11 acorduri de acest gen.

„Într-o singură rundă de negocieri s-au reglementat perioadele de cotizare, pensia care urmează să fie calculată și toate cotizațiile posibile. De asemenea, s-a calculat cum vor fi achitate pensiile și luate în calcul în cealaltă țară la achitarea ei. Principiile care sunt valabile în UE, se supun aceeași legislații ca în țara în care a fost prestată munca”, a relatat Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Afaceri Sociale al Germaniei ,Thorben Albrecht.

În cazul unei delegări, angajatul nu va fi scos din sistem, dar va fi considerat  în continuare că lucrează în RM.

Potrivit lui Thorben Albrecht, documentul ar putea intra în vigoare până la sfârșitul lui 2017, luânduse în calcul și îndeplinirea tuturor premiselor.

Moldovenii care dispun și de cetățenie română pot alege în ce măsură vor să dispună de acordul dat. Documentul nu se referă la cetățenii care lucrează ilegal.