AGORA a solicitat reacția câtorva deputați care se regăsesc în această listă și vi le prezintă mai jos.

Lista este prezentată în felul următor:

1. Lupu Marian PDM
2. Candu Andrian PDM
3. Diacov Dumitru PDM
4. Răducan Marcel PDM
5. Apolschii Raisa PDM
6. Sîrbu Serghei PDM
7. Buliga Valentina PDM
8. Andronachi Vladimir PDM
9. Stratan Valentina PDM
10. Sîrbu Oleg PDM
11. Bacalu Elena PDM
12. Nichiforciuc Eugeniu PDM
13. Ţuţu Constantin PDM
14. Padnevici Corneliu PDM
15. Dudoglo Nicolai PDM
16. Caraseni Demian PDM
17. Dudnic Corneliu PDM
18. Chiseliov Serghei PDM
19. Lupu Lidia PDM
20. Rotaru Valentina PDM
21. Leancă Iurie PPEM
22. Carpov Eugen PPEM
23. Mocanu Gheorghe Neafiliat
24. Spatari Mihaela Neafiliat
25. Balan Ion Neafiliat
26. Creangă Ștefan Neafiliat
27. Goța Aliona Neafiliat
28. Hotineanu Vladimir Neafiliat
29. Pleșca Nae -Simion Neafiliat
30. Ivanov Violeta Neafiliat
31. Zagorodnîi Anatolie Neafiliat
32. Vitiuc Vladimir Neafiliat
33. Vremea Igor Neafiliat
34. Reșetnicov Artur Neafiliat
35. Golovin Boris Neafiliat
36. Mihalache Corneliu Neafiliat
37. Mîndru Victor Neafiliat
38. Porcescu Petru Neafiliat
39. Stati Sergiu Neafiliat
40. Gorilă Anatolie Neafiliat
41. Bannicov Alexandr Neafiliat
42. Balmoș Galina Neafiliat
43. Gudumac Elena Neafiliat
44. Știrbate Petru Neafiliat
45. Ghilețchi Valeriu Neafiliat
46. Juravschi Nicolae Neafiliat
47. Grama Octavian Neafiliat
48. Grișciuc Simion Neafiliat
49. Agache Angel PLDM
50. Barbăroşie Alexandru Neafiliat (va adera la PPEM)
51. Cernat Vladimir PL
52. Gutium Artur PL
53. Palihovici Liliana PLDM

Reacțiile deputaților - de la negare la „vom vedea”

Liliana Palihovici, deputat PLDM: „Eu consider că în contextul actual al Republicii Moldova, modificarea codului electoral din perspectiva schimbării sistemului electoral prin votul uninominal nu este benefică. De aceea, eu sunt surprinsă de apariția acestei liste și o apreciez ca o tentativă de clevetire a mea. Nu am nicio presupunere de unde a apărut lista. Am vorbit cu omul care a plasat-o și am spus că ar fi fost cazul să mă sune înainte de a plasa. Eu pot vorbi despre ceea ce există, iar un asemenea proiect nu a fost înregistrat încă în Parlament”.

Eugen Carpov, deputat PPEM: „Nu am văzut lista asta, dar nu am luat încă nicio decizie, sub nici o formă. Deocamdată trebuie să vedem care sunt argumentele, proiectul concret de modificări. Deocamdată nu pot să spun că am să-l susțin sau nu. Avem discuții în cadrul PPEM-ului și doar după asta vom lua o poziție în comun. Pe de o parte se menționează apropierea deputaților de alegători și controlul din partea cetățeanului. Pe de altă parte, toate procesele electorale ar putea fi dirijate mult mai ușor în cazul în care cineva ar dori acest lucru și ar dispune de resurse financiare, mediatice și administrative. Toate astea trebuie să fie puse pe un cântar, trebuie să fie publice și societatea să participe la această inițiativă. E în interesul cetățenilor”.

Deputatul neafiliat Valeriu Ghilețchi și-a făcut publică poziția față de inițiativa introducerii votului uninominal într-un articol pe blogul său. Acesta consideră că „dezavantajele unui astfel de sistem depășesc cu mult avantajele” și că modificarea sistemului electoral va „produce și mai multă polarizare într-o societate deja scindată”, dând exemplul alegerilor locale și prezidențiale.

„În sfârșit deputații vor fi mult mai aproape de cetățeni și vor reprezenta mai presus de orice interesele acestora. Acesta pare să fie argumentul principal cu care promotorii sistemului uninominal vor încerca să convingă cetățenii și partidele politice să susțină modificarea sistemului electoral. Deși pare paradoxal, sistemul uninominal poate duce la opusul intenției declarate, iar o bună parte din cetățeni ar putea să nu fie deloc reprezentați în Parlament”, a scris parlamentarul. 

PD lucrează la inițiativa privind modificarea sistemului electoral

Între timp, Partidul Democrat lucrează la inițiativa privind modificarea sistemului electoral prin introducerea votului uninominal, iar în scurt timp vor veni cu un proiect de lege pe care îl vor înregistra la Parlament. Potrivit deputatului PD Sergiu Sîrbu, democrații vor organiza consultări și dezbateri ample pe această temă, în care vor fi implicați politicienii, societatea civilă și cetățenii.

„În scurt timp vă vom anunța. E nevoie de câteva zile pentru a definitiva proiectul de lege, care urmează a fi supus dezbaterilor publice, ca să trecem toate etapele. Nu ne grăbim. Întreg procesul poate dura și 3, 4 luni”, a spus deputatul pentru AGORA.

Luni, liderul PD Vlad Plahotniuc a vorbit public despre inițiativa sa de schimbare a sistemului electoral din R. Moldova prin introducerea votului uninominal. În aceeași zi, la scurt timp după anunțul făcut de Plahotniuc, a putut fi observată o campanie proeminentă de promovare a inițiativei.

Proiectul nu este însă unul nou. El a mai fost prezentat de Vlad Plahotniuc în 2012. Proiectul a fost votat în prima lectură, dar în ­a doua lectură toate modificările legate de introducerea votului uninominal au dispărut. Plahotniuc a sugerat că „acest lucru nu s­-a dorit de alianță”.