Potrivit experților, capitala R. Moldova se remarcă prin infrastructură dezvoltată, forță de muncă calificată și salarii bune. Cele mai mari probleme cu care se confruntă Chișinăul sunt birocrația, corupția și taxele locale. Clasamentul competitivității economice este urmat de raioanele Bălți, Ialoveni și Drochia.

La polul opus se situează raioanele Cantemir, Leova și Telenești, care se caracterizează printr-un mediu economic inoportun pentru lansarea și funcționarea unei afaceri.

Rezultatele studiului au fost prezentate ieri în cadrul conferinței „Chișinău versus raioanele Moldovei: unde politicile se întâlnesc cu cetățenii și mediul de afaceri”.

„Există o senzație puternică că am lăsat din mâini dezvoltarea locală și regională. Avem politici care nu produc suficiente rezultate pentru cetățeanul simplu. Avem regiuni care nu funcționează exact ca regiuni. Avem localități care ar trebui să dezvolte inițiativa locală și ele nu livrează încă. Există o grămadă de nemulțumiri, dar și practici pozitive”, a declarat Igor Munteanu, directorul de IDIS „Viitorul”.

În cadrul studiului au fost chestionate companiile și autoritățile publice locale din 32 de raioane, UTA Găgăuzia, municipiile Chișinău și Bălți, în baza datelor înregistrate în anii 2012-2015. Nivelul de competitivitate a raioanelor a fost evaluat în baza a opt indicatori (ca activitatea economică, infrastructură și tehnologie, legislație, resurse umane etc.). Metodologia a fost preluată de la un proiect similar implementat cu succes în Slovacia, se arată într-un comunicat IDIS „Viitorul”.

Potrivit Raportului de competitivitate, Chișinăul și Bălțiul sunt cele mai dezvoltate zone industriale ale țării. Companiile din aceste municipalități înregistrează cele mai ridicate cifre de afaceri, utilizează activ tehnologiile informaționale și oferă un salariu atractiv. În același timp, avantajele concurențiale în raionul Ialoveni fac referință la calitatea infrastructurii rutiere, amplasarea geografică a teritoriului, migrația internă, cât și condițiile naturale favorabile mediului de afaceri. Deși stau prost la capitolul profit și infrastructura rutieră, firmele din raionul Drochia sunt competitive în ce privește disponibilitatea băncilor și a forței de muncă, utilizarea automobilelor de serviciu și amplasarea geografică a zonei. Raioanele cu cel mai slab potențial economic sunt Basarabeasca, Cantemir, Leova și Telenești. Dezavantajele concurențiale caracteristice acestor raioane sunt: șomajul ridicat, infrastructura rutieră proastă și utilizarea insuficientă a tehnologiilor. În ce privește UTA Găgăuzia, care se clasează pe poziția a 18-a din 35 de regiuni analizate, utilizarea automobilelor și a Internetului de către întreprinderi, dezvoltarea potențialului companiilor și nivelul de studiu ridicat al angajaților sunt principalele avantaje economice ale regiunii.

„Activitatea economică este concentrată în centrul țării și în special în municipiul Chișinău, dar și în alte regiuni unde au fost create ZEL-uri. Condițiile actuale în care mediul de afaceri își desfășoară activitatea este caracterizat în mare parte de corupție sistemică, calitatea proastă a infrastructurii costuri de tranzacționare mari, concurență neloială. Drept rezultat, decalajul în dezvoltarea sectorului privat în mediul urban și cel rural este unul substanțial”, a explicat Ion Butmalai, economist în cadrul IDIS „Viitorul”, potrivit aceluiași comunicat.