„Este un proiect social foarte important. Mai avem de lucrat asupra lui. Mai avem de coordonat și cu cei de la Fondul Monetar Internațional, dar cred că spre sfârșitul lunii aprilie vom avea un proiect definitivat. Statul îi va garanta celui care vrea să obțină un apartament ca prima plată să fie mai joasă, iar dobânda pentru credit mai mică decât este astăzi în piață”, a declarat Filip.

Despre intenția autorităților de a implementa un astfel de program s-a anunțat încă în toamna anului trecut.

Primele condiții despre care s-a vorbit atunci erau ca beneficiarii să aibă până la 45 de ani și să nu fie proprietari ai altui imobil. Valoarea maximă a împrumutului de care ar putea beneficia ar fi de până la un milion de lei, iar suprafața locuinței să nu fie mai mare de 50 de metri pătrați. Statul va garanta o parte din creditul ipotecar.

Amintim că un proiect similar a fost lansat în 2010 în Capitală. Acesta însă a suferit un eșec. Timp de patru ani, întreprinderile selectate de Primărie nu au finisat construcția la niciun bloc locativ, iar în cadrul proiectului au fost contractate doar 200 de credite ipotecare.