Iată ce a scris pe Facebook Vlad Plahotniuc cu referire la acest subiect: 

„Timp de mulți ani, în spațiul public s-au vehiculat informații false prin care interlopii Țopa spuneau că ar fi fost deposedați de acțiunile Victoriabank. M-au acuzat pe mine, au ajuns să-l acuze și pe Președintele Parlamentului, pe colegi din PD, au ajuns până la a merge în Olanda și a ne da în judecată. Spuneam cândva, într-un interviu, că las timpul să-și facă treaba și adevărul să iasă la lumină. A venit timpul și două decizii ale unei Judecătorii din Amsterdam au confirmat că acuzațiile formulate de Țopa în legătură cu așa-zisul "atac raider" de la Victoriabank, sunt neîntemeiate și lipsite de probe.

Mai întâi, o instanță din Olanda a decis să nu le accepte acționarea mea și a unor colegi din PDM în judecată, ca pârâți, apoi a judecat pe fond cauza și pretențiile formulate de Țopi împotriva companiei OTIV Prime Holding. Chiar zilele trecute, pe 8 martie, a fost pronunțată a doua decizie a judecătorilor, care spune clar că acuzațiile lor sunt nejustificate și lipsite de probe! Mai exact, au pierdut procesul pe care chiar ei l-au intentat în plină campanie electorală la alegerile din 2014. Marele mit al modului în care ei ar fi fost „victime” ale unui „atac raider” la Victoriabank a căzut și, odată cu el, și alte minciuni. Timpul va lămuri și alte acuzații false promovate chiar și în prezent în spațiul public.

Mai jos găsiți decizia instanței din Olanda în limbile engleză și română:

 

Judgment OTIV-Topa 08-03-17 by Vlad Plahotniuc on Scribd