Crearea platformei web pentru raportarea conținutului ilegal din Internet este una dintre principalele prevederi ale planului. Termenul limită pentru crearea acesteia este sfârșitul lui 2018 și va fi făcută din banii partenerilor de dezvoltare, costul ei estimându-se la 100.000 de lei.

„Dezvoltarea internetului are și o latură negativă care se manifestă prin distribuirea conținutului și comportamentelor ilegale și dăunătoare, îndeosebi periculoase pentru cei mai vulnerabili dintre noi: copiii și adolescenții”, scriu autorii planului. „Copiii și adolescenții pot fi expuși anumitor conținuturi care pot fi dăunătoare acestora - pot cauza traumă psiho-emoțională sau îi pot determina sau incita la acțiuni dăunătoare lor sau altora”, mai scrie în nota informativă a planului. 

Securitate online, predată viitorilor profesori

Totuși, autorii recunosc că „ideea creării Internetului lipsit de riscuri pentru copii și adolescenți este irealizabilă”. „Este o luptă care nu poate fi câștigată. Elementul cheie al politicii trebuie să-l constituie educarea și abilitarea copiilor și adolescenților, oferirea de cunoștințe necesare pentru a evita pericolele”, concluzionează autorii. 

Pe lângă platforma web care urmează a fi creată, se preconizează introducerea în curricula specialităților pedagogice a modulului „Securitatea în mediul online” și instituirea „Lunii securității cibernetice”. De asemenea, se planifică efectuarea unui studiu de impact al internetului asupra copiilor și adolescenților, care va costa 100.000 de lei.

De tot, statul urmează să cheltuie, din sursele oferite de partenerii de dezvoltare, 2.165.000 de lei. 

În context, premierul Pavel Filip a menționat că aprobarea Planului este doar una dintre măsurile întreprinse de Guvern pentru asigurarea securității pe Internet. „În continuare trebuie să le realizăm pe toate celelalte, care să asigure nu doar protecția copiilor, dar a tuturor care se află în spațiul online”, a spus prim-ministrul.