Iurie Leancă a fost întrebat în cadrul emisiunii Important de la TVC21 de ce nu merge la Guvern pentru a fi Ministru de Externe.

„Am văzut în presă anumite speculații pe acest subiect. Știți foarte bine că în luna iulie a ultimei ședinței din de primăvară-vară a Parlamentului am semnat cu majoritatea parlamentară o declarație prin care am fixat obiective foarte bune, după mine. Atunci am discutat o posibilă conlucrare mult mai strânsă pe tot ce înseamnă subiecte de interes național și în mod special în context european. Am avut anumite discuții, nu pot să zic că le-am finalizat fără succes. Nu știu dacă vom mai avea discuții, fiindcă timpul trece foarte repede.

E o chestie când până la alegeri ai doi ani și ceva și când îți rămâne un an și ceva. Acum mie îmi este clar că pentru a reface imaginea bună de altădată a Republicii Moldova, care înseamnă susținere politică și financiară, va fi mult mai greu decât când am făcut-o în 2009 atunci când am venit la putere. Un ministru de Externe poate fi de succes doar atunci când contează pe plan intern. Cei din afară îl tratează cu seriozitate doar atunci când știu că din discuțiile pe care le poartă se vor schimba lucrurile pe interior. Anumite discuții am avut să vedem dacă va fi sau nu va exista o finalitate”, a menționat Leancă.

El a mai declarat în cadrul emisiunii că i-a fost propusă funcția de vicepreședinte al Parlamentului, dar a refuzat pentru că nu era interesat de acest post.