La moment 383 de localități din 19 raioane sunt deconectate de la curent electric. Rămâne complicată situația pe traseele din țară. În deszăpezire sunt implicate peste 300 de unități de transport. E antrenat un număr de 400 de oameni. Sunt deschise 29 de segmente de drum național, cu excepția anumitor segmente din sudul țării. Poleiul e cea mai mare provocare. Este deja mobilizată tehnică specială care mâine dimineață va distribui material antiderapant.

Până la ora 17:00, au fost înregistrate 1354 de solicitări la serviciul de urgență. Prioritari au fost pacienții-copii cu viroze și cei maturi cu boli cardio-vasculare. Două persoane au decedat pe străzile din Capitală, cauzele decesului se vor stabili de Centrul de Medicină Legală.

Potrivit ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, ciclonul a trecut, iar precipitațiile care vor urma vor fi nesemnificative.