În teritoriu se intervine, după cum urmează:
a) ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” - 450 de muncitori şi 37 de unităţi de transport;
b) Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare, prin intermediul întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ - 347 de muncitori, 28 de pădurari (care taie copacii mari ce au fost doborâţi), 12 unităţi de tehnică specializată „HACO”, 22 de tractoare şi 6 maşini cu remorcă.
c) 50 de ostaşi ai Forţelor Armate lucrează pe malul râului Bâc, unde evacuează crengile rupte, 50 de carabinieri pe străzile din centrul istoric şi 50 de ostaşi ai Forţelor Armate, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt.
d) Sectorul Râşcani - pretura a mobilizat peste 350 de muncitori şi în teren se acţionează cu 16 unităţi de transport. Se intervine la evacuarea arborilor doborâţi şi a crengilor rupte pe străzile Grigore Vieru, Renaşterii Naţionale (inclusiv în zona din preajma Circului din Chişinău), Calea Orheiului, Doina, Ceucari, Studenţilor, Moscova, Kiev, Bogdan Voievod, Florilor, Miron Costin, Dimo.
e) Sectorul Botanica - pretura acţionează pentru deblocarea căilor de acces în interiorul curţilor blocurilor de locuit şi curăţarea teritoriilor instituţiilor de învăţământ, evacuând copacii doborâţi şi crengile rupte. Se intervine cu mai multe echipe pe bd. Decebal, unde a fost afectat destul de serios iluminatul public.
f) Sectorul Ciocana - de dimineaţă, pretura intervine pe următoarele străzi: Otovasca, Uzinelor, Mircea cel Bătrân, Studenţilor, Voluntarilor, Meşterul Manole şi Coloniţa. Se acţionează, de asemenea, la evacuarea arborilor doborâţi şi a crengilor rupte de pe teritoriul instituţiilor medicale şi de învăţământ.
g) Sectorul Buiucani - pretura a început intervenţia de la str. Puşkin, str. M. Kogălniceanu, în direcţia spre Calea Ieşilor. Arborii tăiaţi şi crengile rupte se evacuează direct la depozitul din zona Pruncul.

ÎM Regia „Lumteh” intervine la refacerea reţelei de iluminat public din oraş, în teren fiind antrenate 7 echipe, dotate cu tehnică specială, iar 18 specialişti din cadrul întreprinderii lucrează împreună cu echipele serviciilor de salubrizare. De menţionat că în urma ninsorii, au fost doborâţi 108 piloni de electricitate, au fost înregistrate 650 de rupturi de conductoare şi au fost rupte 326 de cabluri de iluminat public, o situaţie fără precedent în istoria oraşului Chişinău.

ÎM Regia „Autosalubritate” evacuează gunoiul conform unui grafic special, având în vedere că toate platourile de depozitare a deşeurilor sunt pline în mare parte cu crengi rupte. De asemenea, întreprinderea a pus la dispoziţia serviciilor de salubrizare mai multe unităţi de tehnică specializată, pentru evacuarea crengilor.

Pe mai multe adrese au intervenit grupuri de voluntari, care lucrează alături de serviciile municipale.

Pe această cale, Primăria face repetat apel către cetăţeni să se implice, în măsura posibilităţilor, la lichidarea consecinţelor intemperiei. În mod prioritar, să elibereze căile de acces de crengi.

Pe întreg teritoriul municipiului Chişinău se acţionează în continuare, pentru lichidarea consecinţelor ninsorii.