„PDM nu renunță la ideea uninominalului. Acum s-a făcut o jumătate de pas. A doua jumătate urmează să facem după alegerile din 2018. La fel, noi nu renunțăm la ideea de revocare a deputatului. Vom analiza cu exerții această posibilitate și dacă va fi cazul vom merge și la modificarea Constituției. După ce în 2018 în Republia Moldova se va vota după sistemul mixt cetățenii vor vedea beneficiile uninominalului și sunt sigur că în 2022 niciun politician nu le va sta în cale”, a declarat Plahotniuc.

Amintim că la începutul lunii martie curent, PDM a anunțat că inițiază elaborarea unui proiect de modificare a sistemului electoral, prin introducerea votului uninominal. La mai bine de o lună cu o inițiativă de modificare a sistemului electoral a ieșit și șeful statului, Igor Dodon. Acesta propunea însă ca deputații în Parlamentul Republicii Moldova să fie aleși în baza unui sistem mixt. 

La 5 mai, în plenul Legislativului au ajuns să fie votate ambele proiecte în prima lectură. Cele două documente au fost incluse pe ultima sută de metri în ordinea de zi a ședinței, chiar dacă niciunul din proiecte nu avea avizul Guvernului și nici al Comisiei de profil.