Nicolae Penkov din Republica Moldova, Andrejs Peregudovs din Letonia și Mihail Colibaba din România în ianuarie curent au fost condamnați, în Taiwan, la cinci ani de închisoare și amendați fiecare cu a câte 600 000 de dolari taiwanezi (19 000 de dolari americani).

Ulterior, ei au depus un recurs la Curtea Supremă din Taiwan.

Ieri, Curtea Supremă a redus pedeapsa la patru ani și zece luni pentru Andrejs Peregudovs, patru ani și opt luni pentru Mihail Colibaba și patru ani și șase luni pentru Nicolae Penkov, pe motiv că nu există dovezi credibile că aceștia erau organizatorii furtului.

Cu toate acestea, instanța a constatat că cei trei au jucat roluri cheie în preluarea banilor furați, curtea a declarat că „este necesară o pedeapsă strictă”.

Amenda pentru Peregudov a fost redusă la 16 500 de dolari americani, în timp ce Colibaba va trebui să achite o amendă de 13 250 de dolari americani, iar Penkov - aproape 10 mii de dolari.

Decizia de ieri a curții poate fi atacată cu recurs.

Cei trei bărbați au fost arestați pe 17 iulie anul trecut. În total 22 de suspecți din șase țări au fost implicați în furtul din bancomate, dintre care 19 au reușit să fugă din Taiwan și au fost dați în căutare.