În schemă, așa cum se arată în informațiile oferite de Centrul Național Anticorupție, ar fi fost implicat și șeful Direcției transport și căi de comunicații, Igor Gamrețchi. Acesta ar fi avut rolul de intermediat dintre firma austriacă și edil. 

„Responsabilul de la Primărie este sfătuit să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior devine asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH cu o cotă de 26 la sută. Potrivit mărturiilor oferite în cadrul anchetei, 26 la sută din veniturile companiei era acea mulţumire pentru semnarea contractului de parteneriat public privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria capitalei, dintre care 13 procente îi reveneau primarului şi alte 13 la sută şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie”, se arată într-un comunicat al CNA.

La începutul lunii aprilie, consilierii socialiști declarau că circa 82 de milioane de euro ar urma să ajungă la compania străină de pe urma parcărilor amenajate de Primăria municipiului Chișinău, iar din această sumă doar 10% urma să ajungă în bugetul municipal.

Acest fapt a fost negat atunci de edil. 

„10% sunt din cifra de afaceri. Asta înseamnă 50% din venitul obținut. Dacă scoatem venitul din cifra de afaceri, vedem că 50% sau chiar 70% vom avea venit din primii ani”, spunea Chirtoacă la începutul lunii aprilie.