Treisprezece persoane au devenit cetățeni americani, miercuri, în cadrul ceremoniei anuale de Ziua Drapelului care a avut loc în Philadelphia. Cei 13 provin din opt țări diferite, dar după depunerea jurământului, toți au devenit americani, inclusiv Mariana Moloșag, 31 de ani, originară din Bălți, Republica Moldova.

Moloșag era un copil când Moldova se afla sub călcâiul sovietic. „Mama mi-a povestit cum a fost” sub conducerea sovietică, spune ea în engleză cu un ușor accent. „Aveau locuri de muncă, aveau totul, dar nu aveau libertate. Nici măcar nu aveau dreptul de a fi ei înșiși”. Totul era la, de la îmbrăcăminte până la gândire, scrie portalul philly.com.

Acum nouă ani, în timp ce era studentă în Moldova, a reușit să vină în Statele Unite pentru a lucra pentru o companie americană în cadrul unui program de instruire. Intenția era să se întoarcă în țară, dar l-a întâlnit pe Josh Myers cu care s-a căsătorit. Acum, ei locuiesc în Northeast și ambii lucrează în construcții, pentru companii diferite.

„Pot face orice acum. Totul e în mâinile mele. Nu contează cine sunt, cine anume sunt, de unde provin. cetățeancă americană”, declară ea ferm.

Fiica ei de 2 ani, Cordelia, vorbește trei limbi, iar Moloșag înțelege beneficiile pe care le va avea fiind cetățeancă americană.

„Toată lumea se uită la tine de la egal la egal”, spune ea, „și știu asta, atunci când căutam un loc de muncă, nimeni nu m-a întrebat de unde sunt părinții mei, sau cu ce se ocupă ei. Ei se uită la tine ca la o personalitate”, menționează Mariana.

Moloșag vorbește ca și cum ar fi citit dintr-un catalog de clișee pentru imigranți: lucrurile pe care le-am auzit întotdeauna, și pe care cei indignați sau deziluzionați nu mai cred. Imigranții văd dincolo de actuala ticăloșie a politicilor care promit visul american, conchide jurnalistul american.