Comiterea infracţiunilor date a fost organizată şi planificată de către 3 deţinuţi din Penitenciarul nr. 18 Brăneşti. Iar executorii, la indicaţia acestora, pe timp de noapte, avînd figurile acoperite cu măşti medicinale şi gen „anonymous”, pătrundeau în locuinţe unde, folosind pistoale, bâte din lemn şi cuţite, atacau victimele ce se aflau la domiciliu, le aplicau lovituri, apoi le imobilizau şi sustrăgeau din locuinţele acestora mijloacelor băneşti şi obiectele de preţ.

În total, au fost sustrase bunuri în valoare de peste 140 000 lei. Toate persoanele se află în stare de arest preventiv. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă pedeapsa cu închisoare de la 8 la 10 ani.

Investigaţiile pe caz au fost efectuate de către procurorii PCCOCS, în comun cu ofiţerii de urmărire penală din cadrul DGUP a IGP al MAI şi ofiţerii de investigaţii din cadrul INI al MAI.