„Bineînțeles, noi vom asigura acest consens larg și vom face tot posibilul prin dezbaterile publice pe care le vom continua ca să aprobăm toate recomandările Comisiei de la Veneția. Vreau să menționez că Secretarul General al Consiliului Europei, domnul Jangland, referindu-se și la întrevederile pe care le-a avut la Chișinău, a menționat în cadrul ședinței de miercuri (săptămâna trecută) că el așteaptă ca autoritățile R. Moldova să ia în considerare toate recomandările tehnico-juridice ale Comisiei de la Veneția, ceea ce noi bineînțeles o vom face, asumându-ne toate angajamentele în acest sens”, a declarat Președintele Parlamentului, Adrian Candu.  

Întrebat dacă Comisia de la Veneția a explicat ce presupune noțiunea de „consens larg”, Andrian Candu a spus că această  sintagmă se apreciază de la caz la caz.

„În cazul Ucrainei, Armeniei și chiar în cazul Moldovei, în opinia sa din 2013, Comisia s-a referit la consensul larg în Parlament. Pe de altă parte, în discuțiile cu noi ei se referă la un larg consens în societate. Luând în considerație voința majorității cetățenilor, a partidelor extraparlamentare, a minorităților, a societății civile - noi considerăm că există deja un consens destul de larg, dar vom veni cu acțiuni suplimentare pentru a lărgi în continuare acest consens, astfel încât schimbarea sistemului electoral să fie fundamentată și în contextul Comisiei de la Veneția”, a declarat speakerul.