Conform bazei de date HTML5Test, dispozitivul Samsung SM-N950F, următorul model din gama Galaxy Note, a fost testat şi a obţinut 488 de puncte din 555. Acesta folosea browser-ul implicit Samsung Internet 5.2, care rula pe sistemul de operare Android 7.1.1. Din păcate, testul nu oferă şi alte detalii despre telefon, asemeni GFXBench sau GeekBench.

Zvonurile afirmă că Galaxy Note 8 va integra un display de 6,3”, cu doar câţiva milimetri mai mare decât Galaxy S8 Plus, un sistem dual camera şi chipset-ul Snapdragon 836 de la Qualcomm, o revizie a modelului 835 care se regăseşte acum pe S8. În termeni de design nu sunt aşteptate diferenţe majore faţă de flagship-urile din prezent, însă în partea de jos va fi implementat un suport pentru stylus-ul S-Pen de generaţie nouă.

Lansarea lui Galaxy Note 8 este aşteptată la IFA 2017, în cadrul unui eveniment Unpacked. Momentan Samsung nu a anunţat un asemenea eveniment şi nici nu vorbeşte oficial despre noul dispozitiv Note.