Marca Moș Zaharia a devenit, pe bună măsură, unul dintre cele mai de succes și recunoscute branduri în Republica Moldova. Iar premiile „Reputație și încredere” si „Aprecierea consumatorului” vorbesc despre faptul că încrederea consumatorilor față de zahărul „Moș Zaharia” crește pe an ce trece. De menționat faptul că la începutul lunii iunie compania a devenit deținătoarea unui alt premiu de prestigiu: medalia de aur în cadrul concursului Notorium. Toate aceste premii binemeritate reflectă aprecierea reputației companiei și simbolizează succesul și realizările întregului colectiv „Moldova-Zahăr”. Ele sunt o confirmare în plus a calității produsului Moș Zaharia și o nouă realizare a producătorului „Moldova-Zahăr” în drumul său dulce către inimile a tot mai multor consumatori. Conducerea companiei susține că acest lucru motivează spre noi realizări.

„Compania noastră întotdeauna a pus în capul mesei creșterea calității produsului, spune directorul general al companiei, Wojciech Kolignan. Acesta este obiectivul nostru strategic. În acest scop noi achiziționăm cel mai performant echipament, efectuăm cercetări pentru obținerea semințelor de calitate și facem studii de marketing a pieții. Toate acestea - cu scopul de a obține un produs de maximă calitate și a satisface cerințele în creștere a consumatorilor noștri”. Wojciech Kolignan subliniază că în urma acestor activități de analiză și producere oferă consumatorilor anume acel produs de care au nevoie.

„Și nu este vorba doar de cumpărătorii autohtoni, pentru că noi exportăm produsul nostru inclusiv pe alte piețe, mai spune directorul general al companiei. Astfel, promovăm pe piețele externe nu doar produsul nostru, dar și țara, imaginea Republicii Moldova în Europa. Iar asta e un cu totul alt nivel și confirmă faptul că produsele moldovenești corespund standardelor internaționale de calitate.”

Potrivit directorului general „Moldova-Zahăr”, fiecare premiu obținut mobilizează spre dezvoltare și creștere continuă a calității, lucru ce ne face să menținem încrederea consumatorilor și să corespundem cerințelor acestora. Pentru că asta înseamnă un premiu pentru reputație, încredere și apreciere.

„Aceste premii sunt foarte relevante. Pentru noi sunt premii destul de importante, deoarece calitatea produsului, reputația și recunoașterea din partea consumatorului sunt ceea cu ce ne mândrim cu adevărat. Aceste premii sunt o confirmare în plus a prizei producției noaste dulci la consumator. Deci, putem spune cu încredere: zahărul „Moș Zaharia” este un produs de clasă mondială!”, mai spune directorul general al companiei, Wojciech Kolignan.

De menționat, că compania poloneză „Krajowa Spolka Cukrowa”, cel mai mare producător de zahăr din Polonia, este investitorul fabricii de zahăr de la Cupcini, care produce zahărul Moș Zaharia.

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) şi Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI) organizează asemenea concursuri din anul 2003 pentru promovarea celor mai bune practici de business şi soluţii de afaceri şi marketing din Moldova. Comitetul organizatoric ia în considerare originalitatea brandurilor, realizările obținute pe piața moldovenească a companiilor, dar și popularitatea și aprecierea în rândul consumatorilor. 

P.