Agora a discutat cu tânăra absolventă și a precizat care au fost motivele refuzului de a merge la un astfel de eveniment.

„Nu accept să merg la un eveniment organizat sub egida Președintelui, perspectivele căruia nu le împărtășesc deloc.”

„O așa zisă apreciere a președintelui, cel care e împotriva istoriei, limbii române și a tot ce este românesc și în general a identității mele, nu mă face să mă simt specială în nici un fel. Diploma sa de onoare nu adaugă nimic în CV-ul meu, pentru mine a fi om demn si vertical înseamnă mai mult decât toate diplomele din lume. Îmi iubesc foarte mult țara și mereu mi-am dorit ca ea să aibă viitor, dar direcția în care se indreaptă lucrurile sub egida actualului șef de stat nu e ceea ce mi-am dorit și am sperat că se va întâmpla”, a recunoscut Mihaela pentru Agora.

„Îmi doresc alt viitor de la țara mea, iar asemenea festivități nu mă onorează.”

De asemenea, tânăra a ținut să precizeze faptul că „ironic este că președintele premiază elevii care inclusiv au promovat examenul la istoria românilor cu 10”.

„Un om care îți dă o diplomă, dar îți ia identitatea. Păcat. Atâta țară cât demnitate. Am fost invitată, dar am refuzat. Recunosc multe fețe de aici. Dacă în CV unui tânăr activ se simte lipsa unei DIPLOME semnate de Dodon, îmi pare rău de „experiențele voastre”. Să fi fost organizat de Ministerul Educației era altceva”, a scris tânăra pe rețelele de socializare.

Potrivit Președinției, aceste premii au fost oferite de către președintele Igor Dodon în urma analizei performanțelor înregistrate la examenele de bacalaureat și în activitatea extracurriculară, inclusiv participări la diferite concursuri naționale și internaționale. Au fost distinși câte doi reprezentanți din fiecare raion al republicii, șapte absolvenți ai instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului, mai mulți absolvenți ai liceelor din municipiile Chișinău și Bălți și din UTA Găgăuzia.