Băncile din țara noastră se confruntă cu un nivel foarte înalt de lichiditatea excesivă. Acestea reprezintă o parte din depuneri a băncilor care nu sunt în rezervele obligatorii și care ar putea fi utilizate pentru a desfășura o activitate de creditare.

„Deoarece am avut intervenții valutare și am mărit volumul de lichidități în sistem, Banca Națională a ridicat gradual rezervele obligatorii de la 35% la 40%. Unii observatori economici au menționat că acest lucru poate să diminueze capacitatea băncilor de a acorda credite. Acest grafic confirmă o altă teză: În ciuda acestor creșteri a rezervelor obligatorii în sistem mai avem lichiditate excesivă de șapte miliarde de lei. Sunt niveluri foarte înalte, noi le privim cu o foarte mare atenție și încurajăm trendul de creștere a activității de creditare pe care l-am văzut recent în economie”, a menționat Sergiu Cioclea în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentată Situația financiară a sectorului bancar.