Apărarea a mai depus astăzi o cerere prin care cere să se adreseze, prin intermediul Ministerului de Justiție, autorităților din Liebenstein. Potrivit lor, de acolo s-ar putea ridica probe în apărarea lui Lucinschi. Dar, și această cerere a fost respinsă de judecătoare.

Avocații au calificat încheierile neîntemeiate. Asta în timp ce procurorul susține că încheierile au fost conform procedurii.

Fostul deputat, Chiril Lucinschi, s-a declarat și el nemulțumit de decizia instanței.

„Urmează să luptăm mai departe. Citesc foarte multe insinuări și speculații. Nu m-am înțeles cu nimeni și nu am dobândit credite din Banca Socială sau BEM. Creditele care au fost luate sub gajul casei mele din Unibank au fost toate rambursate”, a notat Chiril Lucinschi.

Astăzi a fost stabilită și ziua în care va fi începută examinarea în fond. Mai exact, data de 17 octombrie. Instanța a anunțat că ședința de judecată va fi una publică.

Chiril Lucinschi a fost reținut pe 25 mai și este suspectat de spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank.