20.000 de unități de gălbenuș lichid pasteurizat, contaminat cu Fipronil, au fost găsite la o companie alimentară, care nu le-a folosit încă. Prin urmare, produsul nu a intrat în lanțul alimentar din Spania și va fi distrus în următoarele zile, a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului regional de sănătate.

Oficialul nu a putut preciza de unde provine gălbenușul lichid dar presa spaniolă sugerează că a fost importat din Franța.

Belgia a fost prima țară ca în 20 iulie a notificat oficial Sistemul rapid de alertă pentru alimente și furaje (RASFF) al UE de prezența ouălor contaminate, urmată de Olanda și Germania. Informația nu a fost făcută publică până la 1 august.

Vineri, Comisia Europeană (CE) a anunțat că 15 state sunt afectate de extinderea scandalului care implică ouă contaminate cu substanța toxică denumită fipronil.

Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franța, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia și Danemarca, precum și în două state din afara UE, respectiv Elveția și Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE.

De asemenea, Comisia Europeană a informat că intenționează să convoace în 26 septembrie o reuniune ministerială „pentru a trage învățăminte relevante” din scandal.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauție față de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia și din Olanda, al doilea mare exportator de păsări, după SUA.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că această substanță este moderat toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.