Fostul președinte al Curții Constituționale consideră că vinovați de acest lucru se fac, în primul rând, cetățenii.

„Primii responsabili sunt cetățenii Republicii Moldova, deoarece ei sunt cei care, prin votul lor, formează puterea politică în stat. În cei 26 de ani de zile de independență, Republica Moldova a fost guvernată de guverne instituite în mod legal și democratic”, a spus Tănase.

Potrivit acestuia, problema identitară din R. Moldova este una fandamentală: „Atâta timp cât nu știm cine suntem și ce vrem și care este locul nostru în istoria continentului european, evident că ne vom mișca haotic, ceea ce se întâmplă și la noi”.