Mai mult, acesta susține că textul demersul procurorului este identic cu cel de acum o lună, când pe numele său a fost emis un mandat de arest la domiciliu. Edilul a făcut trimitere la hotărârea Curții Constituționale din 23 februarie 2016, care spune că arestul la domiciliu poate fi aplicat în mod repetat doar în prezența unor circumstanțe noi, care ar justifica această acțiune excepțională. Or, textul actualului demers este o copie xerox a demersului precedent.

Liberalul a mai spus că privarea sa de libertate este ilegală și nu poate fi justificată, arătându-se nemulțumit de faptul că nu i se permite să meargă peste hotare, pentru a participa la Congresul Autorităților Publice Locale din Europa, acolo unde a fost invitat.

„Dacă aveam de gând să părăsesc Republica Moldova, atunci înotam Prutul de 100 de ori până acum sau găseam alte modalități”, a spus vicepreședintele PL, specificând că nu l-ar lăsa demnitatea să fie fugar.

Potrivit procurorului pe caz, există riscul ca Dorin Chirtoacă, aflându-se în libertate, să exercite presiuni asupra martorilor din dosar.

Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influență și luare de mită în dosarul parcărilor cu plată.