Viorel Hîrjeu povestește ziarului rus că pentru munca sa se plătește, de obicei, o leafă de 80.000 de ruble, iar el câștigă 60.000. „Am venit aici pentru prima dată dupa școală cu tata, care e militar. Aici împreună ne ocupam cu construcția. Atunci a fost prima și ultima dată când am lucrat sub conducerea cuiva. Dă-mi băieți de treabă - și eu formez o brigadă. Avem căsuțe-vagoane în zona industrială. Trăiesc, de obicei, câe două persoane în căsuță. Eu trăiesc singur”, povestește Viorel despre munca sa.

Profesia sa este mecanic auto. „În Moldova lucram cu mașinile avariate. Acolo în genere mașinile europene sunt mai ieftine. Sunt născut în Transnistria, în satul Filipeni. Satul până acum se extinde: unii construiesc, iar mulți pleacă. Fratele meu, de exemplu, trăiește în Moldova, dar lucrează în Europa”, spune Viorel.

Bărbatul spune că și în R. Moldova găsești un monument al deportaților asemănător celui pe care-l ridică în Rusia, dar spune că „e mai mic”. „Am și eu deportați în familie, dar nu sunt sigur, buneii au murit devreme. Bunicul a luptat în al doilea Război Mondial de partea Uniunii Sovietice. Doar că, după anii nouăzeci, la primărie stau atârnate portretele soldaților care au luptat pentru România. Eu am citit că cele mai mari deportări în Moldova au au avut loc după anul 1945, pentru că țara noastră a fost despărțită în două după ce armata sovietică a intrat, în anul 1940, în Moldova (Basarabia), ea fiind despărțită de România. Dar nu sunt prea convins — tu mai citește”, îndeamnă el reporterul.

„Cel mai mare vis în viața mea este foarte simplu. Vreau să am un lucru nu departe de casă, să merg spre el pe jos și să fiu alături de familia mea. În rest, fac totul singur. Cea mai mare problemă în viață este despărțirea”, adaugă bărbatul.

„Toți spun că moscoviții sunt răi. Dacă îi abordezi, realizezi că sunt oameni buni, mai ales cei care întotdeauna au trăit aici. Iar cei veniți încep a se strofoli, a socoti cine are loc aici, iar cine nu are. De aceea, nu fiecare rus are loc aici”, conchide bărbatul.