„Ultimul anunț privind o decizie luată în cadrul la ședința de azi a partidului vizează dezbaterile care au avut loc pe tema unei noi legi a ONG-urilor. Dezbateri care au stârnit multe speculații în societate. Ministrul Justiției ne-a prezentat o analiză legată de acest subiect ca să înțelegem mai bine de unde s-au iscat toate aceste speculații. În urma discuțiilor avute, împreună cu colegii de partid, am cerut domnului ministru să anuleze grupul de lucru creat și să oprească orice activitate legată de acest proiect”, a spus președintele PDM.

Acest material este un Advertorial Politic și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.