Recursul în anulare (o cale extraordinară de atac) a fost depus, deoarece dreptul intern oferă posibilitatea instanței supreme de a remedia abuzurile și încălcările admise la judecarea lui Vlad Filat”, scrie într-un comunicat remis de apărarea fostului premier.

În cerere, Igor Popaa evidențiat mai multe vicii fundamentale care au dus la condamnarea ilegală a lui Vlad Filat. Avocatul a invocat lipsa publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului la un remediu efectiv, încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea hotărârilor judecătorești, etc.

„Considerăm că repunerea în drepturi a lui Vlad Filat până la pronunțarea deciziei instanței europene va scuti Republica Moldova de o nouă condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO)”, argumentează apărarea.

Reiterăm că în luna august, Vlad Filat a depus o cerere la CtEDO. Fostul prim-ministru a invocat că, pe parcursul procesului de judecată, i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale: art. 3 din Protocolul nr.1 raportat la art.13 din Convenție, art. 6, art. 8, art.18 al Convenției, etc.

Precizăm că și în anul 2015, Vlad Filat a depus o plângere la CtEDO „Filat c/Moldovei”, care vizează încălcarea condițiilor de detenție din Penitenciarul 13, reținerea și arestarea ilegală.