În context, Curtea Constituțională s-a expus parțial asupra acestei probleme, dar nu în măsura excluderii oricărei interpretări ambigue. Astfel, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 23 martie 1999 specifică că exercitarea atribuției de numire a Guvernului de către Președintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, este obligatorie și nu depinde de voința Președintelui țării, se arată într-un comunicat al Guvernului. Președintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigențelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament.

La aceeași temă

Totodată, Curtea a concluzionat că Președintele Republicii Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia. Neexecutarea atribuțiilor constituționale de către Președintele țării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separației și colaborării puterilor în stat stipulat de art. 6 din Constituție.

Aspectele solicitate Curții Constituționale pentru interpretare:

1. Ce acțiuni întreprind Prim-ministrul și Parlamentul când Președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru?

2. Care este soluția pentru evitarea unui blocaj instituțional, în cazul încălcării de către Președintele obligației constituționale de numire în funcție a unui ministru la propunerea repetată a Premierului, conștientizând faptul că, o eventuală suspendare din funcţie a Șefului statului nu este posibilă?

3. În vederea asigurării securității naționale, este posibilă intrarea în exercițiul funcției a persoanei desemnate repetat de către Prim-ministru, în funcția de ministru al Apărării după expirarea termenului de 14 zile, în caz de neemitere de către Președinte a decretului și în ce condiții?