„Înțeleg că Guvernul Filip inventează acum proceduri pentru a implica din nou Curtea Constituțională în combinațiile sale politice. Dar atrag atenția că CC nu poate desena în continuu scenarii comode guvernării. Dacă actuala Curte Constituțională va încerca să excludă Președinția din procesul numirii miniștrilor și va jongla iarăși cu legea în favoarea Coaliției de la guvernare, ea se va autodiscredita definitiv și va fi ea însăși pasibilă de răspundere la timpul potrivit. Eu, ca șef de stat, nu pot accepta o candidatură incompetentă și politizată în fruntea Armatei Naționale. Orice încercare de a o învesti fără decret prezidențial va fi în afara cadrului legal. Un asemenea „ministru” va fi nelegitim. Nu îl va recunoaște nici Președinția, nici Armata, nici cetățenii. Onoarea de generali nu le va permite militarilor să fie conduși de un ministru parvenit, impus pe căi neconstituționale!, a scris Dodon.

Amintim că azi dimineață, într-o ședință specială, ținută cu ușile închise, Guvernul a aprobat o decizie, prin care sesizează Curtea Constituțională privind interpretarea articolului 98, alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către Prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării în cazul în care Președintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru. Hotărârea Guvernului este orientată spre evitarea unui blocaj instituțional la Ministerul Apărării.

Potrivit Executivului, Hotărârea de Guvern are drept scop evitarea unui blocaj instituțional la Ministerul Apărării.