Conform publicației Correio da Manha, nunta atacantului lui Real Madrid ar putea avea loc în august 2018, însă data exactă nu a fost confirmată deocamdată, în condițiile în care Ronaldo urmează să participe la Cupa Mondială din Rusia, alături de naționala țării sale, în vara viitoare, notează Agerpres.

Zvonurile privind căsătoria internaționalului lusitan s-au amplificat după ce, în urmă cu câteva zile, acesta s-a afișat în tribunele stadionului Alvalade din Lisabona alături de iubita sa, care purta pe deget un inel cu diamant evaluat la 265.000 de euro.